Nedreptatea atrage urgia lui Dumnezeu

Mare lucru este ca omul sa aiba binecuvanvantarea lui Dumnezeu. Este bogatie! Tot ceea ce are binecuvantare sta in picioare. Iar tot ceea ce nu are binecuvantare nu sta in picioare. Nedreptatea este mare pacat. Toate pacatele au circumstante atenuante, nedreptatea nu are; atrage urgia lui Dumnezeu. Infricosator lucru! Cei care nedreptatesc, isi pun foc pe cap. Vezi, pe de-o-parte fac o nedreptate, si pe de alta le mor ai lor si nu dau importanta. Cum sa sporeasca oamenii cu atatea nedreptati ? Fac ceea ce fac si dau dreptate diavolului; pentru asta sufera incercari, se imbolnavesc, etc., si iti spun: "Fa rugaciune ca sa ma fac bine".

Cele mai multe rele ce se intampla sunt din nedreptati. Cand, de pilda, se aduna avere cu nedreptate, oamenii traiesc putini ani ca fiii de boier, dar, dupa aceea, toate pe care le-au adunat le dau la doctori. Ce spune psalmul: "Mai bun este putinul celui drept decat bogatia multa a pacatosilor" (Ps.56,16); "Murdar adunate, in vant risipite". Cate se aduna, dispar; toate le ia vantul. Rar, la foarte putini se intampla ca bolile, falimentarile, etc., sa fie o incercare de la Dumnezeu. Acestia vor avea plata multa. In acest caz, de obicei, dupa aceea devin mai bogati ca Iov. Dar si la multi oameni care nu au reusita este si din cauza asta; au facut vreo nedreptate.

Cel ce nedreptateste se chinuieste

Cel ce nedreptateste si, in general, orice vinovat cand nu cere iertare, este chinuit de constiinta sa si pe deasupra de supararea celui nedreptatit. Pentru ca atunci cand cel nedreptatit nu iarta si carteste impotriva lui, atunci cel ce a nedreptatit se chinuieste si mai mult. Nu poate dormi. Ca si cum l-ar lovi valurile si l-ar invarti ca pe un titirez. Este un lucru tainic felul cum simte el aceasta. Precum atunci cand cineva iubeste pe unul si se gandeste la el in sensul cel bun, acela o simte, asa si in cazul acesta. O, cum il chinuie nemultumirea celuilalt ? Si departe sa fie, in Australia, in Johanesburg, nu se poate linisti cand celalalt este suparat din pricina lui.

- Dar daca este nesimtitor

- Crezi ca nesimtitorii nu sufera ? numai daca se dedau distractiilor, ca sa uite. Se poate iarasi ca cel nedreptatit sa il ierte pe vinovat, dar sa-i ramana putina suparare in el. Atunci si el se chinuieste intr-o anumita masura, dar si vinovatul se chinuie mult din pricina mahnirii celuilalt. Daca insa vinovatui va cere iertare si cel nedreptatit nu i-o da, atunci se chinuieste acela. Nu exista foc mai mare ca parjolul launtric al constiintei. Il chinuie si il mananca precum cariul si in aceasta viata si, fireste, il va manca mult mai mult in cealalta viata, cea vesnica "viermele cel neadormit" daca omul nu se va pocai in aceasta viata si nu va intoarce nedreptatile facute semenilor lui, fie numai si prin intentia cea buna, in cazul ca nu poate in alt chip.

Imi aduc aminte de felul cum un judecator, care facuse multe nedreptati, cat s-a chinuit la sfarsitul vietii lui. Isi indeplinea functia intr-o latura unde erau multi crescatori de animale. Acolo, fireste, se faceau si nedreptati si ciobanii alergau la acest judecator, pentru ca prin argumente viclene a convins si pe agronom si pe impaciuitor (judecatorul de pace) sa fie de partea lui. Astfel sarmanii tarani de multe ori nu numai ca nu isi aflau dreptatea pentru semnaturile lor stricate de turmele de animale, dar isi aflau si beleaua cu el. Toti il cunosteau pe acest judecator si nici un om cinstit nu se apropia de el. Sa vedeti ce sfat a dat duhovnicul unui cioban evlavios. Ciobanul acesta avea o turma mica de oi si o catea. O data, cand i-a fatat cateaua, a dat catelusii si a tinut numai cateaua. In perioada aceea i s-a pierdut o oaie, lasandu-si mielul fara lapte. Acesta, neavand mama, alerga dupa catea si sugea de la ea, care la randul ei simtea si ea usurare. Astfel amandoua aceste animale s-au obisnuit si se cautau una pe alta. Sarmanul cioban, oricat s-a straduit sa le desparta, ele se uneau iarasi. Fiindca ciobanul era un om sensibil, s-a gandit sa-l intrebe pe duhovnic daca se poate manca carnea acestui miel sau nu. Duhovnicul, avand in vedere si saracia ciobanului, s-a gandit putin si i-a spus: "Fiule, mielul acesta nu se poate manca pentru ca a supt de la catea. Dar stii ce sa faci ? Fiindca toti ceilalti ciobani duc daruri la judecatorul cutare, miei si branza, sa-i duci si tu acest miel sa-l manance. Numai el are binecuvantare sa-l manance, pentru ca toata lumea il stie ca este nedrept". Cand acest judecator nedrept a imbatranit si a cazut la pat, a suferit ani intregi de cosmaruri si nu putea dormi. L-a lovit si o paralizie si nu mai putea nici sa vorbeasca. Duhovnicul a incercat sa-l faca cel putin sa-si scrie pacatele, dar si-a pierdut si controlul si a fost nevoit sa-i citeasca rugaciunea Celor Trei Tineri, ca sa isi inchida putin ochii si sa doarma. I-a citit exorcisme, ca sa se linisteasca putin. Si s-a odihnit (a murit) in cele din urma. Si sa nadajduim ca Dumnezeu il va odihni cu adevarat.

- Parinte, multi cred ca li se fac vraji. Se prind vrajile ?

- Daca omul are pocainta si se marturiseste, nu se prind. Daca prind vrajile inseamna ca a dat pricina. Poate a nedreptatit pe cineva, si-a batut joc de vreo fata, etc. Atunci va trebui sa se pocaiasca, sa ceara iertare, sa se marturiseasca, sa puna in ordine si sa indrepte ceea ce a facut. Pentru ca altfel chiar daca toti preotii ii vor citi exorcisme, nu dispar vrajile. Si nu numai vrajile, ci fie si numai supararea sufletului nedreptatit este suficienta ca sa-l chinuie.

Exista doar doua chipuri de nedreptate: materiala si morala. Nedreptate materiala este atunci cand cineva il nedreptateste pe altul in lucruri materiale. Morala este atunci, cand, de pilda, cineva insala o copila. Si, daca e orfana, isi ingreuiaza sufletul sau cu o greutate de cinci ori mai mare. In razboi stii cum urmareste glontul pe cei imorali ? Acolo vezi clar dreptatea dumnezeiasca si protectia lui Dumnezeu. Razboiul nu sufera necinstea. Pe omul imoral il va gasi glontul. Odata mergeam cu doua companii sa inlocuim un batalion. Intre timp am fost atacati si ne-am aruncat in lupta. Unul din batalion, imi aduc aminte, a facut in ziua precedenta un lucru necinstit a violat o femeie gravida, sarmana. Dar in acea lupta numai acela a murit! Infricosator ? Toti spuneau dupa aceea: ",i>Dobitocul, bine a patit ?". Mai ales cei ce fac viclenii desi incearca sa scape, in cele din urma platesc. Este de observat ca toti cei ce cred cu tarie, in mod firesc traiesc si cinstit, crestineste si trupul lor cel cinstit este aparat de focuri mai mult decat daca ar purta Cinstitui Lemn (al Crucii).

Nedreptatea chinuie si pe urmasi

- Parinte, cand am plecat la manastire, ai mei s-au purtat cu mine cu nedreptate. Pot cere prin lege ceea ce mi se cuvine ?

- Nu, nu se potriveste.

- Ma tem ca nu cumva sa-i afle vreun rau din pricina nedreptatii lor.

- Iata, asta este curata marime de suflet! Daca as fi in locul tau, le-as fi spus: "Eu pentru mine nu doresc nimic. Partea mea ce imi apartine, as vrea s-o impartiti la rudele sarace. Va spun asta ca nu cumva sa ajunga urgia lui Dumnezeu la copiii vostri". Pentru ca tatal se poate sa dea ceva pentru sufletul lui, sa se faca de pilda o fundatie si sa nu lase nimic fiului lui.

Se poate ca intr-o familie bunicul sau bunica sa fi facut nedreptati dar ei sa fie bine. Insa copiii sau nepotii lor sa plateasca. Se imbolnavesc, sunt nevoiti sa dea la doctori tot atata cat au agonisit cu nedreptate, ca sa se achite mosii lor (de pacate - n.t.). Odata o familie cunoscuta mie, a avut de tras multe incercari. Au inceput cu capul familiei printr-o boala grea. A fost tintuit la pat cativa ani, dupa care a murit. Apoi a murit femeia lui, dupa care si copiii lor, unul dupa altul. Recent a murit si ultimul, al cincilea copil. Dintr-o familie foarte bogata, cum era, a ajuns cea mai saraca, pentru ca si-au vandut tot ce aveau rand pe rand ca sa plateasca doctorii si alte doctorii. Ma miram de aceasta familie: "Cum de se intampla atatea boli si nenorociri la acestia ?". La membrii acestei familii nu se vedea cazul cel bun, adica sa fie incercati de Dumnezeu ca alesi ai Lui, ci mai degraba lucrau asupra lor legile duhovnicesti ale lui Dumnezeu. Ca sa fiu mai sigur, am incercat sa aflu de la niste batrani cinstiti, compatrioti ai acelei familii, cele despre ei. Si am aflat ca omul acesta a avut o mostenire de la tatal lui, dar in continuare a marit-o cu nedreptati. Adica daca o vaduva, ca sa-si marite fata, ii cerea un imprumut pe care l-ar fi intors la secerat acesta ii cerea un ogor ce il avea. Iar aceea fiind nevoita ii dadea. Altul ii cerea un imprumut sa plateasca datoria la banca, fagaduindu-i ca il va da inapoi cand va aduna bumbacul. Dar acela ii cerea o bucata de pamant ce il avea, si sarmanul i-l dadea de nevoie, ca sa nu il urmareasca banca. Altul ii cerea un imprumut ca sa cumpere doctorii, iar acela ii cerea vaca ce-o avea. Si saracul acela i-o dadea cu durere. In felul acesta a adunat o avere mare. Insa toata aceasta nemultumire a oamenilor suparati a lovit nu numai in el si in femeia lui, ci chiar si in copiii lui. Asa au lucrat legile duhovnicesti si au patimit si aceia la fel. Adica au vandut terenurile lor ca sa plateasca doctorii si toate cheltuielile pricinuite de boli si din foarte bogati au devenit saraci, si unul dupa altul au plecat. Fireste, Dumnezeu ii va judeca dupa marea Sa dragoste si dreptate. Iar ceilalti, care au fost siliti, in nevoia in care se aflau, sa-si vanda ceea ce aveau ca sa-si achite datoriile la doctori, si au saracit, vor fi rasplatiti pentru nedreptatea ce li s-a facut. Desigur ca si cei nedrepti isi platesc si ei pacatele lor potrivit cu cele ce sufera.

Cel ce ne nedreptateste, ne face bine

- Parinte, cum sa-l vedem pe cel ce ne nedreptateste ?

- Cum sa il vedem ? Ca pe un mare facator de bine al nostru, ce ne face depuneri la Banca din cer. Ne face bogati pentru vesnicie. Acesta este un lucru mic ? Oare nu il iubim pe facatorul nostru de bine ? Oare nu ii exprimam recunostinta noastra ? Asa si pe cel ce ne nedreptateste sa il iubim si sa ii fim recunoscatori, pentru ca ne fac bine pentru vesnicie. Nedreptii se nedreptatesc vesnic, in timp ce cei ce primesc cu bucurie nedreptatea sunt indreptatiti vesnic.

Un familist evlavios a suferit multe nedreptati la serviciul sau. Avea insa multa bunatate si le suferea pe toate fara sa murmure. A venit odata la Coliba mea si mi-a spus toate acestea, dupa care ma intreba: -"Ce ma sfatuiesti sa fac ?" - "Asa sa faci: sa privesti la dreptatea si la rasplatirea dumnezeiasca si sa faci rabdare. Nimic nu se pierde. In felul acesta depui la banca lui Dumnezeu. In cealalta viata negresit vei primi mult pentru incercarea aceasta ce o suferi. Dar sa stii Bunul Dumnezeu si in viata acesta rasplateste pe cel nedreptatit. Daca nu intotdeauna pe cel ce sufera, in mod sigur pe copiii lui. Stie Dumnezeu ce face. Poarta de grija de faptura Sa". Daca face cineva rabdare, lucrurile vin la locul lor. Le iconomiseste Dumnezeu. Dar e nevoie de rabdare fara logica. Daca Dumnezeu vede, supravegheaza, sa te predai in alb lui Dumnezeu. Vezi Iosif (Fac. 57,20. s.u.) n-a vorbit atunci cand fratii lui l-au vandut ca rob. Putea sa spuna: "Sunt fratele lor". Dar n-a vorbit atunci, ci Dumnezeu a vorbit dupa aceea si l-a facut imparat. Dar daca nu facem rabdare, ne chinuim. Daca vrem sa ne vina bucuriile numai asa cum ne convine, cum ne place, odihna, fireste, nu aflam, si nici nu decurg lucrurile asa cum vrem.

Daca cineva este nedreptatit in aceasta viata de oameni sau de diavoli, Dumnezeu nu Se nelinisteste, pentru ca asta pricinuieste castig sufletului. Insa de multe ori spunem ca suntem nedreptatiti, dar in realitate noi nedreptatim. E nevoie de atentie, sa ne cercetam pe noi insine.

"Celui cu dajdia, dajdia" (Rom. 15,7).

- Parinte, cand cumparam ceva pentru manastire, unii nu vor sa ne treaca pe factura. Ce sa facem ?

- Totdeauna sa va dea factura, si voi sa mai taiati din pretentiile voastre. Sa va limitati nevoile voastre si sa faceti numai ce este absolut necesar. Eu asa as face. Ne va iconomisi Dumnezeu. Daca noi monahii nu cerem sa ni se dea factura, facem si ceilaiti sa pacatuiasca. Si spun: "Daca asa fac si manastirile...". Daca noi, care vrem sa tinem poruncile procedam asa, stiti cat de mult smintim ? "Celui cu darea, darea", spune Scriptura. Eu cand trimit scrisori cu vreun om si nu prin posta pun si atunci timbre. Mirenii se indreptatesc pe sine, dar si manastirile daca procedeaza asa, nu cu sinceritate si dau Evanghelia la o parte ... Atunci cand nu dam lucruri materiale - "daca-ti cere cineva haina, da-i si camasa" (Mt.5,40) - rostim o predica impotriva si mirenii dupa aceea isi justifica caderile lor. Cauta sa afle ceva, sa-si odihneasca putin constiinta. Sa luam aminte, pentru ca vom fi fara raspuns in ziua Judecatii. Scopul este sa ne aparam in special in cele duhovnicesti si nu numai in cele materiale. Cand pentru un oarecare motiv nu va dau facturi, sa considerati lucrul acesta paguba duhovniceasca.

- Parinte, cateodata se intampla ca cineva sa dea o suma mica in dar si sa ceara chitanta pentru una mai mare. Ce sa facem ?

- Sa spuneti: "Nu dam chitante pentru sume mai mari. Daca nu vreti asa, va dam inapoi banii si vedeti poate in alta parte va poate ajuta". Sa nu se lipeasca de voi o astfel de boala.

- Parinte, un oarecare mester a cerut sa-i desfacem contractul de munca cu noi, ca sa intre in posesia ajutorului de somaj, dupa care sa continue sa lucreze la noi.

- Nu, bre copile, nu este corect ! Putina constiinta sa aiba cineva, n-ar face asta ! Nu se potriveste sa facem astfel de lucruri in manastire. E de preferat, desi manastirea e saraca, sa ii plateasca un salariu dublu, numai sa nu faca asta. Atat de greu e lucrul acesta ! Binecuvantarea aduce binecuvantare si nedreptatea aduce catastrofa. La asta mult sa luati aminte. Nici sa nu faceti astfel de tocmeli cu lucratorii. Din pricina asta iau foc si se intampla catastrofe in manastiri. Un functionar face juramant ca isi va face serviciul sau cinstit. Noi, ca monahi, nu rostim numai un astfel de juramant, ci unul dublu. Fagaduinta ce o dam este duhovniceasca si daca o calcam, pentru noi pacatul este indoit. Luafi aminte sa tineti un echilibru, sa existe o diferenta. Vad un buboi cum coace. Se va sparge si se va curata. Dumnezeu nu da harul Sau unei intocmiri gresite. Ar fi ca si cum ar ajuta pe diavolul. Cautati sa existe sinceritate, cinste. Starea aceasta merge ca cel beat care se clatina. Poate sta intr-un loc ? Va veni urgia lui Dumnezeu. Vom da examene. In prima faza se va separa arama de aur. In a doua, se va arata cate carate de aur are fiecare.

Lumea se misca in minciuna. Oamenii devin mincinosi. Si-au facut o alta constiinta. Nu pot deveni mincinos, sa ma schimb pe mine insumi deoarece o pretinde societatea. Mai bine sa ma chinuiesc. E nevoie de atentie sa nu intram in acest fagas lumesc. Dar si tot sistemul economic ce exista nu ajuta deloc. Oamenii sunt nevoiti sa declare mai putin etc. Am certat pe unii functionari financiari care erau oameni credinciosi: "Ce faceti ?" le-am spus. "Luati seama sa se pastreze putin aluat! Ajung la mine multe fapte. Unul merge la Administratie si spune: "Am ca venit un milion". Administratia ii pune 5 milioane, pentru ca exista unii care declara o treime din veniturile lor, socotindu-i in felul acesta pe toti. Dar daca exista un om constiincios, iar voi il loviti inmultindu-i de trei ori veniturile lui, il faceti sa devina mincinos. Adica, in loc sa ajutati sa se schimbe putin situatia, faceti impotriva". "Nu ne dam seama cand ne spun adevarul", imi raspund. "O sa va dati seama, le spun, daca veti trai duhovniceste. Atunci veti putea face aceasta deosebire. Va va instiinta Dumnezeu, ca sa va dati seama".

Cum s-a falsificat lumea

Rautatea oamenilor a intrecut orice limita. Cauta numai cum sa se insele unul pe altul. Si daca il insala considera asta o mare izbanda. Intr-adevar, cum s-a falsificat lumea ! Toate le fac false. Si bani iau mai mult decat luau cei batrani, sarmanii. Toate au devenit false, in general. Intr-o zi, cineva mi-a adus niste rasaduri de rosii. Fiecare rasad era intr-o punga mica si cu pamant netrebnic, nisip mare, ca sa tina umezeala. Le vine greu sa puna putina apa. Nu mai vorbim sa puna putin gunoi. Numai deasupra era foarte putin ca piperul negru. Cand l-am scos din punga toata radacina era putreda. Am pus un strat de pamant pe deasupra ca sa scoata radacini noi.

Cum insala lumea! Sa vedeti mi-au adus odata o cutie mare cu dulciuri. "Am s-o deschid cand va veni un grup mai mare"- mi-am spus. "Sa n-o deschid acum, ca sa nu intre furnicile". Intr-o zi s-au adunat mai multi. Am apreciat ca vor ajunge (dulciurile) si chiar vor prisosi. Cum am deschis-o, vad inauntru felizol din toate partile. Si partea in care se aflau dulciurile era asa de mica. Tot celalalt spatiu, era gol. Alta data mi-au adus o cutie deosebita, legata cu panglici. "Am s-o tin pentru copiii de la Atoniada" - mi-am spus. Dar era in ea niste rahat intarit si vechi. Eu nu dau un astfel de rahat lumii, ci dau numai rahat proaspat.

- Parinte, nu-si dau seama ca aceasta e nedreptate?

- Nu. Ci o considera izbanda. Pentru ca pacatul a devenit moda si nedreptatea istetime. Duhul lumesc, din pacate, slefuieste mintea spre viclenie, si cel ce nedreptateste pe semenul sau socoate asta ca o izbanda. Isi ia si diploma de merit: "Acesta este diavol pe toate le izbuteste", ii spun unii laudativ, in timp ce launtric el sufera mustrarea constiintei sale, care e iadul cel mic.

Cel drept are pe Dumnezeu de partea lui

Oamenii nu mai incap astazi in aceasta lume. Daca cineva vrea sa traiasca cinstit si duhovniceste, nu incape in aceasta lume.

- Parinte, de ce nu incape ?

- Cand cineva este sensibil si se afla intr-un mediu dur care ii face viata neagra, cum sa sufere? Sau trebuie sa injure, etc. sau sa plece!. Dar nu poate pleca, pentru ca trebuie sa traiasca. Ii spune patronul: "Am incredere in tine, pentru ca nu furi, dar trebuie sa pui si stricate printre cele bune. Printre balotii de trifoi bun trebuie sa pui si putini amestecati". Si seful cel mare il pune sa faca asa, pentru ca altfel il arunca afara. Dar dupa asta saracul nu mai doarme, incepe sa ia hapuri. Stiti ce trag saracii oameni ? Ce greutati, ce presiuni intampina multi la serviciul lor de la sefii lor? Le fac viafa neagra. Sa-si lase serviciul? Au familii. Sa mai ramana? Chinuri. Inainte adanc, inapoi prapastie. Stramtorare din amandoua partile. Sa plesneasca, sarmanul. Face rabdare, se lupta.

Altuia ii lasa serviciul, dar merge colegul lui sa ia salariul. Cunosc pe unul care a fost undeva director. Cand s-au schimbat lucrurile, l-au scos din functia de director si au pus pe altul al partidului de la putere, care nu terminase nici liceul. L-au facut pe acela director, dar nestiind nimic, n-au putut sa-l dea in alta parte pe cel dinainte. Si ce fac? Pun in acelasi loc al doilea birou. Serviciul il facea vechiul director, iar cel nou statea: tigara, cafea, discutii... Cu desavarsire obraznic. Nu-l ducea mintea, spunea orice ii venea la gura, iar raspunderea cadea asupra celui dinainte. Si asta pana cand acela a fost nevoit sa plece, "nu cumva trebuie sa plec in alta parte? Locul este stramt; nu incap doua birouri. Mai bine stati Dumneavoastra aici", i-a spus si a plecat, pentru ca i-a facut viata neagra. Si nu o zi sau doua. In fiecare zi sa ai unul ca acesta pe cap este mare chin.

Pe omul cel drept toti ceilalti il imbrancesc in postul cel mai de pe urma, sau chiar ii iau si locul. Il nedreptatesc, il calca - "calca pe cadavre", nu se spune asa? Dar cu cat oamenii il imbrancesc inspre cele de jos, cu atat Dumnezeu il urca spre cele de sus, ca pluta. Dar e nevoie de foarte multa rabdare. Rabdarea rezolva foarte multe lucruri. Cel ce vrea sa ramana virtuos si sa fie cinstit la serviciul sau, fie lucrator de este, fie negustor, fie orice ar fi, trebuie sa stie bine ca atunci cand isi va incepe treaba sa va ajunge la punctul chiar sa nu aiba de unde sa-si plateasca nici chiria; si numai asa ii va veni binecuvantarea lui Dumnezeu. Sa nu inceapa nici cu scopul :"Daca voi ajunge pana acolo, dupa aceea voi avea clientela". Sa nu aiba acest gand, pentru ca numai atunci Dumnezeu ii va da. Ci de va spune: "Voi trai dupa Dumnezeu, nu voi face nedreptati; voi spune ca asta costa 50 de drahme, cealalta 200"; si atunci Dumnezeu nu-l va lasa. Daca un altul va da cu 500 drahme, ceea ce acela dadea cu 50, se va imbogati. Dar in cele din urma acest inselator va ajunge sa nu aiba de unde plati nici chiria si isi va inchide magazinul, pentru ca lumea afla, in timp ce acel cinstit incet-incet nu va mai putea face fata din pricina clientelei ce-o va avea, si va angaja ajutoare. La inceput insa va fi incercat. Cel bun este incercat in mainile celor rai; trece prin darac (NE: Unealta actionata de mana cu care se scarmana si curata lana ce trebuie sa se faca fir.)

Cand cineva merge cu diavolul, cu viclenii, Dumnezeu nu binecuvanteaza lucrurile lui. Ceea ce fac oamenii cu viclenie, nu reuseste. Poate sa se vada pana la o vreme ca inainteaza, dar in cele din urma, va cadea gramada. Cel mai important este sa porneasca cineva de la binecuvantarea lui Dumnezeu in orice face. Omul, cand este drept, are pe Dumnezeu de partea lui. Si cand are si putina indrazneala la Dumnezeu, atunci face si minuni. Cand paseste cu Evanghelia, are drept la ajutorul dumnezeiesc. Calatoreste cu Hristos. Cum sa nu aiba drept la ajutorul dumnezeiesc ? Toata temelia aici este. De aici incolo sa nu se teama de nimic. Ceea ce are valoare este sa Se odihneasca Hristos, Maica Domnului si Sfintii in fiecare lucrare a noastra, iar Sfantul Duh Se va odihni in noi. Cinstea omului e mai pretioasa decat Cinstitul Lemn. Daca cineva nu este cinstit si are Cinstitul Lemn asupra sa, este ca si cum nu ar avea nimic. Iar daca altul nu are Cinstitul Lemn, dar daca e cinstit, primeste ajutorul dumnezeiesc. Daca mai are si Cinstitul Lemn, atunci...

Dreptul este rasplatit si in viata aceasta

Am vazut suflete ce au fost nedreptatite, dar au suferit nedreptatea cu ganduri bune si i-a miluit harul si in viata aceasta. Cu multi ani inainte, m-a cercetat un crestin evlavios, simplu si binevoitor, si m-a rugat sa ma rog ca Hristos sa-i lumineze pe copiii lui ca atunci cand vor veni in varsta sa nu carteasca impotriva rudelor pentru marea nedreptate ce le-au facut. Si mi-a povestit chestiunea. Asa cum am vazut, omul acesta a fost intr-adevar omul lui Dumnezeu. Era fratele mai mare intre cei cinci copii ai familiei sale, care, dupa moartea neasteptata a tatalui lor, a purtat grija de fratii lui ca un tata bun. A lucrat din greu, a castigat si putina avere, terenuri, etc., si a aranjat pe cele doua surori ale lui. S-au casatorit si fratii lui mai mici, au luat terenurile cele mai bune, livezile de masline, etc, iar lui i-au lasat cele neroditoare, sterpe, nisipoase. La sfarsit s-a casatorit si el si a dobandit 5 copii. Era in varsta si, fireste, se gandea la copiii lui ca nu cumva sa inteleaga nedreptatea atunci cand se vor mari si sa carteasca. Si-mi spunea: "Eu nu ma mahnesc pentru nedreptate, pentru ca citesc Psaltirea. O catisma dupa amiaza si doua catisme inainte de se face ziua. Aproape ca am invatat-o pe de rost. Nici un psalm nu spune ca nedreptii au facut vreo procopseala. In timp ce la cei drepti se gandeste Dumnezeu. Eu, Parinte, nu ma mahnesc de ogoarele ce le-am pierdut, ci ma mahnesc pentru fratii mei ca isi pierd sufletele lor". Dupa aceasta a plecat acest om binecuvantat si m-a cercetat iarasi dupa vreo zece ani. Si ma intreaba foarte bucuros: "Ma mai tii minte, Parinte?". "Da, - i-am spus si l-am intrebat cum o duce. "Acum am devenit bogat!" - mi-a raspuns. "Dar cum ai devenit bogat, frate?"... "Iata terenurile cele neroditoare au dobandit mare valoare, pentru ca erau la malul marii. De data asta am venit sa imi spui ce sa fac cu banii cei multi pe care ii am". "Sa-ti asiguri copiii cu cate o cascioara si sa tii cativa bani si pentru studiile lor, pana ce se vor aranja". "Am si pentru copiii mei, imi spune, si tot sunt multi". "Da mai intai rudelor tale sarace si dupa aceea si la alti saraci". "Am dat, Parinte, dar tot sunt multi". "Da sa se faca biserica din satul tau". "Am dat si tot sunt destui". Atunci ii spun: "Ma voi ruga ca sa te lumineze Hristos, ca sa faci bine acolo unde este mai mare nevoie". Apoi l-am intrebat: "Ce iti fac fratii? Unde sunt?" A izbucnit in plans si printre suspine mi-a raspuns: "Nu stiu, Parinte. S-au pierdut si urmele lor. Si-au vandut terenurile din sat, livezile de maslini si ogoarele si acum nu stiu unde se afla. Mai intai au plecat in Germania, apoi in Australia, si acum au disparut". Mi-a parut rau ca l-am intrebat despre fratii lui, nestiind ca se va mahni atat de mult. L-am mangaiat dupa aceea si a plecat linistit. I-am spus sa ne rugam amandoi ca sa auzim si despre aceia vesti bune. Mi-am adus aminte de Psalmul care zice: "Vazut-am pe cel necredincios falindu-se si inaltandu-se ca cedrii Libanului, si am trecut si iata nu era, si l-am cautat pe el si nu s-a aflat locul lui". (Ps.56/55-56). Exact asa s-a intamplat si cu nenorocitii lui frati.

Nu exista lucru mai rau ca nedreptatea. Orice ati face, cautati sa aveti binecuvantarea lui Dumnezeu.