Timpurile pe care le traim, pentru un observator atent al evolutiei evenimentelor mondiale prin prisma unei intelegeri ortodoxe, sunt timpuri de apostazie, de rupere a legaturii cu Dumnezeu, pe de o parte datorita acceptarii cu usurinta a oricarui duh "modern" care inlatura ideea de traditie din constiinta noilor generatii, iar pe de alta parte datorita constrangerilor politico-economice care pe multi ii determina sa renunte la marturisirea adevaratei credinte, spre a nu-si pierde o pozitie sociala comoda. Despre aceasta tradare spirituala scria, in urma cu peste o suta de ani, Sfantul Ignatie Brancianinov: "In viitor, vremurile vor fi tot mai grele. Crestinismul, ca duh, se indeparteaza din mediul uman, fara ca gloata agitata si aservita lumii desertaciunii sa observe, lasandu-i propriei decaderi." ¹⁰²

In plus, cei care se opun apostaziei sunt marginalizati, taxati drept fanatici, anacronici, sau sunt chiar eliminati.

Masacrarea populatiei ortodoxe in Bosnia, atacarea populatiei copte din Egipt, raidurile musulmane asupra crestinilor din Pakistan sau reprimarile de catre fortele comuniste a credinciosilor din China sunt alte cateva detalii ale unei tragedii actuale putin, sau chiar deloc mentionate in presa oficiala internationala. De altfel, nu este de mirare ocolirea stirilor despre actele anticrestine, stiut fiind ca in general mass-media se afla la discretia unui neam care L-a refuzat pe Hristos drept Mesia. Asadar, vremurile prezente sunt caracterizate de un puternic curent anticrestin. Mai mult chiar, Nina Shea, directorul Centrului Libertatii Religioase din SUA (Center on Religious Freedom of Freedom House, Washington, D.C.) declara recent ca secolul nostru a inregistrat "cea mai ampla persecute religioasa anticrestina din istoria omenirii." ¹⁰³

Dupa cum spuneam, pe langa presiunea anticrestina extema care devine acum, prin sistemele Internationale de identificare, mult mai crancena si mai apasatoare, adevaratii crestini sunt confruntati si cu reactii ale unor membri ai propriei biserici, "indivizi" care launtric, s-au lepadat demult de Hristos si care sunt gata sa afirme cu constiinta usoara: "Ce tot vorbiti ? Nu se intampla nimic deosebit. Asa a fost intotdeauna!". Sfantul Ignatie Brancianinov exprima cu adanca luciditate acest adevar, spunand: "Vietuirea dupa Dumnezeu va deveni foarte anevoioasa, din pricina apostaziei generale. Multimea apostatilor, intitulandu-se si prezentandu-se in aparenta drept crestini, ii vor prigoni cu atat mai lesne pe veritabilii crestini. Apostatii, inmultindu-se, vor impresura pe adevaratii crestini cu nenumarate intrigi, vor pune nenumarate piedici in calea bunelor intentii de mantuire si slujire a Domnului. Ei vor lupta impotriva robilor lui Dumnezeu, recurgand la forta autoritatilor de stat, prin represalii si denunturi, ¹⁰⁴ prin diverse uneltiri, amagiri si prigoana feroce.

In vremurile din urma adevaratul monah (sau orice crestin, n.n.) abia daca va gasi vreun adapost indepartat si ascuns pentru a putea sluji acolo cu oarecare libertate lui Dumnezeu si pentru a nu se lasa antrenat de catre apostati in slujirea satanei. Se implinesc proorociile Scripturii despre apostazia de la crestinism a popoarelor trecute de la paganism la crestinism. Apostazia a fost prevestita de catre Sfanta Scriptura cu toata claritatea si este o marturie a faptului cat de adevarat este tot ce s-a spus in Scriptura. ¹⁰⁵ .

Toate acestea trebuie dar sa se implineasca cu ingaduinta lui Dumnezeu. A inchide insa ochii asupra inrobirii si indosarierii populatiei mondiale prin proiectul de genul L.U.C.I.D si Schengen este o greseala de neadmis, mai ales atunci cand este limpede ca adevaratii credinciosi nu sunt ajutati de fel sa inteleaga ce se petrece, lipsindu-i de cele mai elementare informatii si linistindu-i, pentru ca Biserica in ansamblu sa nu-si piarda o "pace" aducatoare insa de moarte. Unul dintre stalpii Bisericii, Sfantul Grigorie Teologul, spunea: "Prin tacere il tradam pe Dumnezeu"!

Iata deci ca scopul declarat al lucrarii noastre este tocmai acela de a-i ajuta cu un bogat material informativ, in primul rand pe pastorii de suflete - preoti de mir, duhovnici de manastiri si ierarhi - dar si pe credinciosii de rand, sa inteleaga cat mai limpede implicatia religioasa a acestor buletine "moderne" care sunt impuse acum la scara mondiala, avand in vedere nu numai "pecetea" anticrestina pe care o vor contine in mod obligatoriu datorita unei structuri electronice considerata acum standard international, dar si completa ingradire a libertatii pe care o implica aceste sisteme electronice de identificare. Poate ca unii, superficiali, nu vad pericolul atat de aproape. Sa nu uitam insa ca, asa cum de pilda primele carti electronice de credit foloseau o falsa banda magnetica doar ca pregatire psihologica a populatiei pentru primirea unor cartele mult mai sofisticate, asa si in Romania, noile buletine plasticate emise acum, si noile permise de conducere nu sunt decat momeli "inofensive" pentru a convinge populatia sa accepte viitoarele "smart cards" ale acordului Schengen.

Un singur lucru ar trebui sa ne trezeasca desavarsit: oare este lipsit de importanta faptul ca o Biserica ortodoxa autocefala (Biserica Greciei) a fost nevoita, printr-o declaratie comuna de protest a ierarhilor sai stransi in Sfantul Sinod, sa exprime o stare de fapt care tulbura si pune probleme de constiinta pentru o intreaga natiune, si anume tocmai emiterea acestor buletine electronice si semnarea acordului Schengen ? Este oare putin lucru ? Sa socotim ca sunt cu totii rataciti, sau sunt o mana de diletanti "nepriceputi care nu cunosc problema din punct de vedere tehnic si teologic, starnind credinciosii doar pentru a-si pastra popularitatea ? O astfel de logica este total lipsita de cel mai elementar duh crestin ortodox si nu poate exprima decat o intunecare completa a celui care incearca sa vada astfel lucrurile, justificandu-si, de fapt, trandavia si lipsa de ravna pe taramul spiritual.

Iar cauza este una singura: lipsa de har. Prin har suntem luminati a intelege cu discemamant duhul vremii si a ne feri de apostazie, dar nu linistindu-ne ca totul ar fi in ordine, ci aprinzandu-ne de ravna mantuirii. Multi dintre cei care vor citi aceasta carte se vor tulbura, se vor infricosa poate. Acesta este insa un indiciu al putin-credinciosiei, al lipsei de rugaciune aducatoare de har. Caci harul este cel care intareste credinta iar aceasta, fiind mereu lipita de nadejde si de dragoste, nu poate izvori decat pace sufleteasca si smerita cugetare ca evenimentele ce vor veni sunt ingaduite de Dumnezeu pentru pacatele noastre. Tocmai aceasta smerita cugetare si rugaciunea sunt cele care ne vor feri de situatii neplacute si ne vor aduce cununa mantuirii: ori prin mucenicie, ori prin marturisire ori prin rabdare.

Singura neliniste ingaduita la citirea acestei lucrari si care constitute un semn sigur ca facem parte din categoria celor care inainteaza cu bine in urcusul duhovnicesc, este "nelinistea cea buna" de care vorbeste mereu cuviosul Paisie Aghioritul (+1994). Aceasta neliniste, la aflarea monstruoaselor urzeli ce urmaresc a ne transforma in simple numere, spre o robie desavarsita si o injosire a celei mai minunate fapturi create de Dumnezeu, este cea care ne starneste ravna mantuirii, a pocaintei sincere si dorul sfasietor dupa Hristos. Iar urmarea fireasca a lecturii acestei carti ar fi o viata spirituala cat mai intensa, o frecventare constanta si plina de ravna a slujbelor Bisericii, stiut fiind ca sunt pricinuitoare de har, iar fara har omului ii este cu neputinta nu numai a se mantui, dar si a-L cunoaste pe Hristos ca Dumnezeu. Harul este cel care face legatura tainica dintre sufletul credincios si Mirele sau. Prin har Dumnezeu il lumineaza pe om si isi exprima iubirea fata de creatia Sa. Toate acestea nu sunt vorbe goale, ci sunt realitati pe care orice credincios trebuie sa le cunoasca din experienta.

Este nevoie din nou de catacombe. Este nevoie de o parte launtrica a Bisericii care sa arda de ravna, opunandu-se unei linisti de suprafata a Ortodoxiei, liniste care a dus treptat la acceptarea pasiva in Biserica a unor practici combatute de Sfintii Parinti, a unor abateri de la adevarata Traditie ortodoxa prin aparitia unor forme de "traditie" locala, a unor practici rituale straine duhului ortodox si in general, a inundarii Bisericii cu un duh lumesc secularizat sau, in cel mai "bun" caz, catolicizat si protestantizat.

Iata, deci, ca toate aceste aspecte, inclusiv judecarea cu extrema usurinta a problemei buletinelor sunt rodul unei lipse de har, de rugaciune, de discernamant, de daruire pentru Biserica, de privire cu simt de raspundere a oricarui lucru ce poate pune in primejdie credinta si mantuirea. Iar lipsa de har este o chestiune ce se poate rezolva doar individual, prin rugaciune: intre sufletul tau si Dumnezeu.

Doar in acest fel putem ajunge la adevarata intelepciune. Aceea ca ideea de "sfarsit al lumii", scoasa din invelisul de gandire lumeasca ce-o imbraca intr-o teama de viitor, trebuie sa devina un mod de viata. Este duhul in care traiau crestinii catacombelor avand mereu in cuget aducerea aminte de moarte si ideea de sfarsit al lumii. Acesta este duhul adevarat al Bisericii. Panica sectelor neo-protestante este departe de acest duh datator de pace si de dorire a unei apropiate mantuiri. Sfintii mucenici nu erau cuprinsi de o bolnavicioasa frenezie fanatica religioasa cand trebuiau sa marturiseasca, ci erau veseli, mergand la chinuri ca la o sarbatoare. Despre acest sentiment de sfarsit permanent al lumii, cunoscutul monah aghiorit Macarie de la Manastirea Simonopetra spunea:

"Suntem in vremurile din urma inca de la Cincizecime. Biserica insasi, in Liturghie, este revelatie a venirii lui Hristos. Prin urmare, daca nu vom crede ca suntem in vremurile din urma de fiecare data cand participam la Sfanta Liturghie, atunci nu ne aflam intr-un mod corect de gandire.

Noi in Biserica, deja traim "lumea ce va sa vie". Pentru noi lumea viitoare a devenit realitate prezenta. Asadar daca avem acest sentiment, acest duh si suntem hraniti in spiritul acesta, atunci niciodata nu ne vom teme de semne rele, de prezenta lui antihrist, de lucrarile lui si de toate celelalte. Deoarece vom fi cu Hristos, Mesia, care va veni negresit. Toate aceste "end time movements" desigur vin dintr-o observare a evolutiei istoriei lumii, dar privesc prea mult in lume si nu indeajuns in Noua Lume care ne este deschisa si in care traim pentru Biserica, Biserica fiind Noua Lume. Nu este o particica dintr-un colt al lumii, ci este Noua Lume cu Omul cel Nou. Inca de la botez suntem oameni noi si astfel, deja l-am biruit pe antihrist!" ¹⁰⁶

Sa traim asadar in necontenita aducere aminte de moarte si toate le vom privi cu pace si dreapta socoteala. Si sa marturisim tuturor ca suntem fii ai Aceluia care ne-a creat, nu pentru a fi considerati simple cifre intr-o numaratoare a articolelor, ci adevarata chemare a omului fiind aceea de a deveni asemeni cu Dumnezeu si mostenitori ai vietii vesnice.

"Vei intelege ca tot ceea ce exista a fost creat pentru om de catre Dumnezeu. Chiar si pe ingeri i-a pus in slujba oamenilor. Cata vrednicie, cata maretie, cat de mare este chemarea omului, aceasta lumina a creatiei lui Dumnezeu ! El a fost creat pentru a trai vesnic, alaturi de Creatorul sau. Sa vada pe dumnezeiestii ingeri. Sa asculte doxologia lor cea de negrait. Ce bucurie ! Ce maretie ! Numai ce se sfarseste aceasta viata de aici si se inchid ochii acestia pamantesti, si imediat se deschid ceilalti ochii si incepe viata cea noua. Bucuria cea adevarata care nu are sfarsit. Omul stie ca este nimic, pamant, dar in acelasi timp este si fiu al Imparatiei. Nu are nimic, dar detine totul. Se umple de teologie. Striga fara incetare, in deplina cunostinta, marturisind ca existenta lui este nimic. Originea lui este tarana, iar puterea de viata este suflarea lui Dumnezeu, sufletul lui.

Atunci sufletul se urca la cele ceresti ! Sunt suflarea lui Dumnezeu ! Toate celelalte s-au desfacut, au ramas pe pamant dintru care au fost luate. Sunt fiu al Imparatului vesnic ! Sunt dumnezeu dupa har ! Sunt nemuritor si vesnic ! Sunt intr-o clipa alaturi de Tatal ceresc !

Aceasta este cu adevarat chemarea omului. Pentru aceasta a fost plasmuit si aici trebuie sa ajunga atunci cand va parasi aceasta lume. Acestea sunt contemplatii care desfata pe omul cel duhovnicesc. De aceea acesta asteapta cu nerabdare clipa in care va parasi tarana si se va ridica cu sufletul la ceruri.

Indrazneste deci, fiul meu, si cu aceasta nadejde indura orice durere si orice necaz. Din moment ce dupa putin timp ne vom invrednici de toate acestea, cu totii. Toti suntem fii ai lui Dumnezeu. Pe Acesta il strigam ziua si noaptea si pe dulcea noastra Maica, pe Stapana tuturor, care nu lasa fara raspuns pe oricine o roaga ceva," (Gheron Iosif Isihastul, "Marturii din viata monahala" (trad. rom.), Ed. Bizantina, Bucuresti 1995, p. 67-69: Scrisoarea a zecea).

102 - Sfantui Ignatie Brancianinov, citat de Averchie Jordanvilski, arhiepiscop, "Marea Apostazie", Slatioara 1996, p. 19 (trad. rom.)

103 - Shea, Nina, "Atrocities Not Fit to Print", First Thing magazine, nov. 1997. Nina Shea este si autoarea unui volum intitulat "In the Lion's Den" asupra persecutiei anticrestine.

104 - Remember L.U.C.I.D. si Schengen

105 - Sfantul Ignatie Brancianinov, op. cit.

106 - *** "An Interview With Fr. Makarios of Simonos Petras", The Christian Activist, Spring/Summer 1998, p. 24 (P. 0. Box 740, Mt. Herman, CA 95041, Voice/Fax (408)353-3240, A Journal of Orthodox Opinion).